Adrian Severin: „În România, „anti-putiniștii”, de stânga și de dreapta, vituperează, dezavuându-și până și creația anticonstituțională, antinațională și antidemocratică, sărmanul Nicușor Dan, pentru a fi mers să dea mâna cu „putinistul” șef de pe Potomac. Ne imaginăm ce va fi atunci când acesta îi va spune, ca altădată Roosevelt și Churchill lui Maniu, „mergi și te înțelege cu rușii”, adică acum cu Putin”

[Ecopolitic] 28/02/2026

„În anii din urmă, asistând la ascensiunea Chinei ca superputere globală, mulți au fost aceia care au exprimat rezerve cu privire la capacitatea acesteia de a îndeplini sarcinile care revin unui asemenea superactor în garantarea și menținerea ordinii mondiale. S-a spus, în acest sens, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Turcan (PNL), către PSD: „Să nu repetaţi erorile din 2024! Cine seamănă vânt, culege furtună!”
Deputata liberală Raluca Turcan susține că social-democrații și-au (…)
[Ecopolitic] - 28/02/2026
Explozie pe celebra insulă artificială Palm Jumeirah din Dubai. Patru răniţi în urma incendiului
Autorităţile din Dubai au anunţat că un incendiu izbucnit sâmbătă (…)
[Ecopolitic] - 28/02/2026
CNAB: 12 curse au fost anulate până în prezent către Abu Dhabi, Ben Gurion, Dubai și Al Maktoum
Un număr de 12 curse către sau dinspre Abu Dhabi, Ben Gurion (…)
[Ecopolitic] - 28/02/2026
TAROM a suspendat zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman, până pe 2 martie
TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către și dinspre Tel (…)
[Ecopolitic] - 28/02/2026
Rogobete: În timp ce unii se tăvălesc pe jos prin Parlament, Ministerul Sănătății construiește 22 de spitale noi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat sâmbătă că, în (…)
[Ecopolitic] - 28/02/2026


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY