Berlinschii critică „externalizarea autorităților moldovenești”
[Timpul] 25/02/2026
Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, a criticat abordarea actualului Guvern față de reformă, acuzându-l că „externalizează” managementul către organizații non-guvernamentale apropiate partidului de guvernământ, PAS. Acesta și-a exprimat indignarea față de faptul că, într-un moment în care cetățenii așteaptă soluții concrete la problemele economice și o limitare a creșterii prețurilor și tarifelor, Cancelaria de Stat semnează un memorandum cu un ONG condus de fostul prim-ministru Natalia Gavrilița. „Semnarea unor astfel de „parteneriate” de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, indică transferul reformelor „în mâinile societății civile apropiate Guvernului”. „Aceasta nu este o reformă. Aceasta este externalizarea managementului. Aceasta este o recunoaștere (…)
Alte articole din Timpul
Șeful Statului Major al Poloniei: Modernizarea armatei avansează prea lent în fața „amenințării existențiale” ruse
Șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Poloniei, generalul (…)
[Timpul] - 25/02/2026
Argentina înregistrează o creștere economică de 4,4% / Javier Milei: „Această cifră nu va fi pe placul profeților haosului”
Economia argentiniană a înregistrat o revenire în 2025, al doilea (…)
[Timpul] - 25/02/2026
Două focare de pestă porcină africană, depistate la Leova și Sîngera
Pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat două focare de (…)
[Timpul] - 25/02/2026
Plahotniuc denunță un dosar „bazat pe supoziții”: Nu au nicio probă că aș fi condus o organizație criminală și nici dovezi legate de escrocherie sau de spălare
Vlad Plahotniuc denunță o bază „extrem de șubredă din punct de (…)
[Timpul] - 25/02/2026
„Mi-a zis că va veni o domnișoară cu un plic”. Un ex-consilier al lui Plahotniuc a recunoscut că a tăiat, la indicațiile ex-liderului PDM și ale lui Iaralov, secvențe din înregistrările cu Dodon
O nouă ședință în dosarul „Kuliok” are loc astăzi, 25 februarie, (…)
[Timpul] - 25/02/2026
FOTO // Vasile Costiuc, scos forțat dintr-un autobuz în Italia. A refuzat să achite călătoria și s-a ascuns după imunitatea parlamentară
Deputatul și liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile (…)
[Timpul] - 25/02/2026
Patru morți și zece răniți în urma unui atac ucrainean cu drone asupra unei fabrici chimice din Rusia
Un atac cu drone lansat de Ucraina a lovit, miercuri dimineață, o (…)
[Timpul] - 25/02/2026
[Toate articolele din: Timpul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY