O fată de 16 ani, descoperită inconștientă pe stradă Se presupune că ar fi fost electrocutată

[Gazeta de Sud] 19/02/2026

Polițiștii au intervenit în Sectorul 6 din Capitală după ce au fost sesizați că o persoană ar fi căzut pe stradă, inconștientă, posibil electrocutată. Polițiștii s-au deplasat la fața locului (stradă Iuliu Maniu), unde au identificat o minoră în vârstă de 16 ani, care se afla în stare de inconștiență, prezentând semne vitale. Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor și a transportat-o ulterior la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri și investigații suplimentare. Totodată, la fața locului au intervenit și pompierii, întrucât a fost identificat un copac căzut peste fire de tensiune, acestea aflându-se la sol, potrivit G4Media.ro Zona a fost delimitată și securizată de polițiști, prin instituirea unui perimetru de siguranță și restricționarea accesului persoanelor, până la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

SUA își retrag trupele din Siria în timp ce tensiunile cu Iranul cresc
Statele Unite se pregătesc să retragă majoritatea trupelor rămase (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
Radu Miruţă: Patru piloţi de F-16, trimişi trei ani în SUA, primiseră 575.000 de dolari pentru închirierea unei maşini
Radu Miruţă a declarat că patru piloţi români de F-16 Fighting (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
Tensiuni majore SUA-Iran: Casa Albă avertizează că Teheranul ar fi „înțelept” să accepte un acord
Casa Albă transmite un mesaj ferm Iranului, în timp ce Statele (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
Accident mortal pe DN 56A: un șofer a murit după impactul dintre două TIR-uri
Un grav accident rutier soldat cu victime s-a produs ieri (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
(VIDEO) Tragedie în California: Opt schiori găsiți morți după o avalanșă devastatoare
Opt dintre cei nouă schiori dispăruți au fost găsiți decedați după (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
Ministrul Apărării: La militari nu se taie pensiile
Radu Miruță, ministrul Apărării, a dat asigurări, miercuri seară, (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026
Alertă INFOTRAFIC: Ceață densă și drumuri de iarnă pe mai multe autostrăzi din România
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției (…)
[Gazeta de Sud] - 19/02/2026


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY