Oana Țoiu s-a dus în vizită de lucru la Londra doar ca să spună că nu are nimic de zis: „Este o mare onoare să fiu aici, deși nu am nimic nou de spus”

[Gândul] 15/02/2026

În vizita de lucru de la Londra, Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a susținut intervenții publice…mai puțin inspirate. Șefa diplomației a declarat într-un interviu pentru Chatham House că „nu am nimic nou de zis”, apoi a realizat că formularea nu îi aduce niciun favor și a încercat să motiveze exprimarea. „Este o mare onoare să fiu astăzi aici, alături de dumneavoastră, deși nu am nimic nou de spus. Știu că acest lucru pare un început dezastruos al unei conversații. Dar este adevărat. Cred că puterea acestei conversații nu constă neapărat în a spune ceva nou, ci mai degrabă în a reafirma ceea ce știm deja”, spune Țoiu. Mai târziu, când a încercat să explice poziția României legată de apartenența la Uniunea Europeană, ministrul s-a oprit din frază și a revenit asupra formulării. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

VIDEO Momentul fatidic în care un acrobat cade de la 4 metri la un circ în Craiova. Ce s-a întâmplat
Incident grav seara trecută la un spectacol de circ din Craiova. (…)
[Gândul] - 15/02/2026
Se intensifică concurența. Uber revine pe piața livrărilor de mâncare din România
Uber pregătește revenirea pe piața livrărilor de mâncare din (…)
[Gândul] - 15/02/2026
Ce alimente trebuie să facă parte din dieta ta. Sunt considerate sănătoase
Dieta unei persoane trebuie să fie cât mai echilibrată. Sunt (…)
[Gândul] - 15/02/2026
Aproape ca la hockey. Scandal la Olimpiada de iarnă. Echipele de curling ale Canadei și Suediei, la un pas de bătaie
O controversă aprinsă a izbucnit în cadrul turneului olimpic de (…)
[Gândul] - 15/02/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY