Verdict final în cazul tinerilor care au torturat o femeie și au abandonat-o dezbrăcată în stradă. Ce au hotărât judecătorii

[Gândul] 13/02/2026

După aproape patru ani de proces, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul unei agresiuni șocante petrecute în Bihor. Cei trei inculpați, proveniți din familii cunoscute în zonă, au fost condamnați la închisoare cu suspendare, iar despăgubirile pentru victimă au fost majorate la 50.000 de euro, relatează Bihoreanul. Instanța a respins apelurile formulate atât de procurori, cât și de inculpați împotriva sentinței date anterior de Tribunalul Bihor, apreciind că soluția este legală și temeinică. Singura modificare a vizat cuantumul daunelor morale, care a fost crescut de la 20.000 la 50.000 de euro. Decizia este definitivă. Bătută, rasă și abandonată în fața casei mamei Faptele au avut loc în 2021, când victima, contabilă la firma familiei Costa din localitatea (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Ilie Bolojan explică de ce e mai eficient să dea primarii afară decât să le taie din salarii
Premierul Ilie Bolojan susține că problema din administrația (…)
[Gândul] - 13/02/2026
Unde se poate face reclamație pentru pierderea, deteriorarea sau furtul unui colet
Cei care primesc colete deteriorate sau cei care au probleme cu (…)
[Gândul] - 13/02/2026
Avem programul tricolorilor în Liga Națiunilor! Vom juca iarăși ultimul meci la Zenica, în Bosnia
Iubitorii naționalei de fotbal au aflat programul meciurilor din (…)
[Gândul] - 13/02/2026
Băluță îl critică din nou pe Ciucu: „În afară de a plânge în tramvai, nu face nimic”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, lansează acuzații grave la (…)
[Gândul] - 13/02/2026
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Asta este recesiunea, asta este Guvernul Bolojan: recesiune, stagflație, inflație foarte mare!”
„Politica găunoasă a guvernului Bolojan și-a făcut efectul. Din (…)
[Gândul] - 13/02/2026
Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, denunță o „campanie de decredibilizare” a judecătorilor
În cadrul unui interviu pentru Mediafax, Liana Arsenie, șefa (…)
[Gândul] - 13/02/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY