Tânăr prins în flagrant, cu 100 gr de cocaină, lângă un liceu din Constanța

[Dobrogea News] 9/02/2026

Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 25 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Tânărul a fost prins în flagrant, în proximitatea unei unități de învățământ din municipiul Constanța, de către polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, în timp ce deținea aproximativ 100 grame cocaină, destinată comercializării. Inculpatul a fost oprit în trafic, dar în momentul în care i-au fost solicitate documentele în vederea stabilirii identității, a coborât din autoturism și a fugit către gardul unui liceu aflat în imediata apropiere, unde a fost imobilizat de către (…)


    Trimite Email

Alte articole din Dobrogea News

La Serviciul temporar de informare (Call Center) Tulcea, oamenii au sunat non-stop și nu au existat injurii sau glume proaste
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers Timpul a dovedit că (…)
[Dobrogea News] - 12/02/2026
Tulceanul Vladimir Romaniuc, dublu medaliat cu aur la Campionatele Europene de înot în ape înghețate de la Molveno, Italia(!)
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers Tulceanul Vladimir (…)
[Dobrogea News] - 12/02/2026
La Valea Nucarilor se construiește un sistem de stocare a energiei regenerabile în baterii cu o capacitate de 60,12 MWh
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers Sistemul de stocare a (…)
[Dobrogea News] - 11/02/2026
Servicii Publice Tulcea: O nouă autogunoieră pentru insulele ecologice supraterane și subterane
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers O nouă autogunoieră, (…)
[Dobrogea News] - 11/02/2026
Primăria Babadag a semnat contractul de înființare a rețelei de distribuție a gazelor naturale pentru oraș
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers Primăria orașului (…)
[Dobrogea News] - 10/02/2026
O femeie a ajuns la spital după un accident rutier pe o stradă din Tulcea
Urmăreşte-ne şi pe Facebook! 57K Followers O femeie a ajuns la (…)
[Dobrogea News] - 10/02/2026


[Toate articolele din: Dobrogea News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY