Trupe românești în Groenlanda? Satelit românesc? „Ni s-a părut, nu e adevărat ce am văzut, ci ce ne spune ministrul Apărării”. Metoda Miruță în 3 pași: gafează, remontează declarațiile, apoi acuză presa de fake news
[Gândul] 11/02/2026
Radu Miruță, ministrul USR al Apărării Naționale și vicepremier al României, se lansează în declarații contradictorii cu o impetuozitate demnă de o cauză mai bună. Dacă ar fi doar un simplu observator al evenimentelor, superficialitatea unor afirmații ar putea fi trecută cu vederea, dar poziția privilegiată pe care o ocupă i-ar impune să reflecteze măcar câteva minute înainte de a emite „perle” pe care, ulterior, le retractează. Mai mult, ministrul Radu Miruță și-a făcut un „obicei” din a spune că n-a spus, de fapt, ceea ce a auzit toată lumea, apoi îndreaptă un deget acuzator către presă, „ținta” predilectă fiind, în ultima perioadă, Gândul. În cazul „Groenlanda”, Radu Miruță a declarat că țara noastră ar putea trimite trupe în cazul unei ofensive declanșate de Statele Unite ale (…)
Alte articole din Gândul
Cercetători specializați în arheologia europeană au scos la lumină (…)
[Gândul] - 11/02/2026
În urmă cu o zi, Petrișor Peiu a declarat la Gândul că omul de (…)
[Gândul] - 11/02/2026
Într-o localitate din România, un apartament cu trei camere se (…)
[Gândul] - 11/02/2026
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat, miercuri, (…)
[Gândul] - 11/02/2026
Menținerea caldă a locuinței a devenit o provocare pentru multe (…)
[Gândul] - 11/02/2026
Deși ciorba este unul dintre cele mai populare preparate, experții (…)
[Gândul] - 11/02/2026
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (…)
[Gândul] - 11/02/2026
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY