Spuneți-mi și mie… eu ce mai mănânc?

Am ieșit din magazin cu sacoșa într-o mână și gândurile în cealaltă. Era o seară care nu făcea zgomot, doar se așeza pe umeri ca un șal subțire. Atunci m-a oprit o femeie și, cu o voce tremurată, mi-a spus:-Doamnă… eu vă cunosc. Vă urmăresc de mult.M-am întors. O femeie mică, strânsă parcă în propriul palton. Trecută de șaizeci, poate mai mult. Își frământa colțul genții între degete. Nu mă privea direct, ci cu opriri scurte, cu emoție. Ochii însă îi ardeau liniștit, ca două lumânări încăpățânate.-Vă rog să scrieți și de mine.I-am zâmbit și am întrebat:-Ce să scriu despre dumneavoastră?A tras aer în piept și a început să scoată cifrele ca pe niște pietre din buzunar.-Am pensie minimă după douăzeci de ani de muncă. 1300 lei. Stau singură în două camere. Soțul a plecat… de tot. (…)