Marius Voineag: DNA are cazuri de mare conținut
[Mediafax] 6/02/2026
Faptul că acțiunile DNA nu mai sunt la fel de mult mediatizate ca în trecut, nu înseamnă că procurorii nu își fac treaba, a transmis șeful instituției. Dimpotrivă, Marius Voineag a dat asigurări în emisiunea de la Mediafax că DNA lucrează la dosare grele, cu prejudicii mari. „Noi avem cazuri și s-a demonstrat. Și la nivelul anului 2025. Se vede cum a început și anul 2026. Avem cazuri de mare conținut Nu poate să ne nege nimeni faptul că avem mită pe o insolvență de 500 de mii de euro, săptămâna trecută. Și e un caz, din punctul meu de vedere, mult mai important decât plata unui consilier la ministru, care s-a și demonstrat că s-a dus pe o achitare. Eu am mers pe o altă filozofie și mi-am asumat-o Și dacă sunt critici, eu vreau să le discutăm întotdeauna argumentat”, a declarat (…)
Alte articole din Mediafax
„Camera preliminară a fost concepută ca să se finalizeze cu cerere (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
Consiliul Local al Sectorului 3 a stabilit încă din februarie 2025 (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
Procurorul șef DNA, Marius Voineag, a făcut declarația în cadrul (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
Marius Voineag, șeful DNA, a vorbit vineri, la emisiunea „OFF The (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
Declarațiile au fost făcute de Dan Șucu și Florin Jianu după (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
Update:
O explozie violentă a avut loc vineri într-o moschee (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
În prima ediție a emisiunii OFF THE RECORD, realizată de Sorina (…)
[Mediafax] - 6/02/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY