Încă un stat european vrea să interzică accesul copiilor sub 15 ani pe rețelele sociale

[Mediafax] 5/02/2026

„Este un subiect intens dezbătut la nivel global și european în ultimele săptămâni și luni, iar prin acest demers arătăm că, în calitate de guvern, ne pasă de copiii noștri”, a declarat Matej Arčon, citat de Reuters. Oficialul a anunțat că proiectul legislativ a fost inițiat de ministerul Educației și se bazează pe experiența altor state europene care au propus sau adoptat măsuri similare. Actul normativ vizează reglementarea platformelor de socializare pe care se distribuie conținut, menționând, printre altele, TikTok, Snapchat și Instagram, iar în dezvoltarea acestuia vor fi implicați experți în educație și tehnologie. Astfel, Slovenia urmează exemplul mai multor state europene. Spania propune interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, în timp ce Grecia se (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Motivul pentru care ar trebui să ștergeți toate numerele de telefon ale vechilor contacte din WhatsApp
Aplicația este folosită pentru a comunica cu oricine. Nu doar cu (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Influența gravitațională a planetei Marte determină tiparele climatice pe termen lung ale Pământului
Marte are aproximativ o zecime din masa Pământului și este (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
SUA și China se abțin din declarația comună privind utilizarea IA în scopuri militare
Tensiunile din relațiile dintre Statele Unite și aliații europeni, (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Horoscop 6 februarie 2026: Mercur intră în Pești. Taurii își schimbă prioritățile, iar Fecioarele caută conexiuni autentice
Horoscop Berbec 6 februarie 2026 Ziua te invită la introspecție (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Tânără desfigurată într-un SPA al unui hotel din Brașov. Dosarul trimis în judecată după 4 ani
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a preluat cauza de la (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Miruță, despre pensiile militarilor: E o nedreptate care a început în 2017 și o voi corecta
„Problema a plecat din momentul în care creșterea veniturilor (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Miruță: Sunt preocupat să abordăm problema rețelelor sociale în cadrul Ministerului Apărării
„Războiul informatic, din punctul meu de vedere, este o componentă (…)
[Mediafax] - 5/02/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY