Zelenski va păstra 800.000 de soldați în Ucraina, în cazul unui armistițiu. Vor fi plătiți cu salarii mari

[Mediafax] 5/02/2026

Anunțul a fost dat, joi, în cadrul conferinței de presă comune, susținută alături de premierul Poloniei, Donald Tusk, cu prilejul vizitei sale oficiale la Kiev, potrivit Ukrainska Pravda. În cazul încheierii războiului Armata Ucraineană își va păstra un efectiv de 800.000 de soldați, iar aceștia vor deveni, dintr-o armată mobilizată, într-o armată mobilizată prin contract, pentru soldații care doresc să rămână. „Vom păstra armata noastră – 800.000 de soldați – așa cum s-a discutat, transformând-o după sfârșitul războiului sau după încetarea focului dintr-o armată mobilizată într-una contractuală… pentru cei care doresc acest lucru”, a declarat Zelenski. Acesta a precizat că soldații vor trebui motivați prin acordarea unor salarii mari. „I-am dat o sarcină noului ministru al apărării (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Motivul pentru care ar trebui să ștergeți toate numerele de telefon ale vechilor contacte din WhatsApp
Aplicația este folosită pentru a comunica cu oricine. Nu doar cu (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Influența gravitațională a planetei Marte determină tiparele climatice pe termen lung ale Pământului
Marte are aproximativ o zecime din masa Pământului și este (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
SUA și China se abțin din declarația comună privind utilizarea IA în scopuri militare
Tensiunile din relațiile dintre Statele Unite și aliații europeni, (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Horoscop 6 februarie 2026: Mercur intră în Pești. Taurii își schimbă prioritățile, iar Fecioarele caută conexiuni autentice
Horoscop Berbec 6 februarie 2026 Ziua te invită la introspecție (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Tânără desfigurată într-un SPA al unui hotel din Brașov. Dosarul trimis în judecată după 4 ani
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a preluat cauza de la (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Miruță, despre pensiile militarilor: E o nedreptate care a început în 2017 și o voi corecta
„Problema a plecat din momentul în care creșterea veniturilor (…)
[Mediafax] - 5/02/2026
Miruță: Sunt preocupat să abordăm problema rețelelor sociale în cadrul Ministerului Apărării
„Războiul informatic, din punctul meu de vedere, este o componentă (…)
[Mediafax] - 5/02/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY