România recunoaște oficial femicidul – legea care pune nume crimei: Pedepse mai dure și detenție pe viață

[Timpul] 2/02/2026

Senatul României a adoptat luni, cu o largă majoritate, proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, un act normativ considerat de inițiatori și de organizațiile civice drept cea mai importantă reformă legislativă din ultimii ani în domeniul protecției femeilor. Proiectul a fost votat cu 97 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și șapte abțineri și merge acum la Camera Deputaților, for decizional. Pentru prima dată în legislația românească, femicidul este definit clar, recunoscut ca fenomen distinct și tratat ca expresia extremă a violenței de gen, nu ca un simplu „omor” încadrat generic în Codul penal. Ce este femicidul, potrivit noii legi Conform textului adoptat de Senat, femicidul este definit ca: „uciderea cu intenție a unei (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Doi copii, loviți de o mașină pe o trecere de pietoni din Strășeni
Doi pietoni în vârstă de 12 și 14 ani au fost loviți de șoferul (…)
[Timpul] - 2/02/2026
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate în Franța fără examene
Începând cu 1 martie, moldovenii din Franța vor putea să își (…)
[Timpul] - 2/02/2026
Legătura puternică și neștiută dintre Epstein și Putin, dezvăluită de FBI: Marele ajutor pe care i-l oferea liderului rus
Documentele recent făcute publice de Departamentul de Justiție al (…)
[Timpul] - 2/02/2026
Caz șocant într-o localitate din Moldova: O fetiță de 9 ani ar fi fost violată. Poliția caută suspectul
Poliția din Republica Moldova anunță că cu puțin timp în urmă, a (…)
[Timpul] - 2/02/2026
UE pregătește noi sancțiuni pentru Putin: Cuprul și platina din Rusia ar putea fi interzise
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a interzice (…)
[Timpul] - 2/02/2026
Interzis la vânătoare, de astăzi, pe întreg teritoriul țării: Care sunt excepțiile prevăzute în ordinul Ministerului Mediului
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează că, (…)
[Timpul] - 2/02/2026
Ciochină, în cătușe, adus în fața instanței
Fostul primar al localității Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost (…)
[Timpul] - 2/02/2026


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY