Hochei. România promovează a 2-a oară consecutiv la junioare U18. Antrenorul Varga: Sunt eroine!
[Mediafax] 2/02/2026
„Sunt adevărate eroine!”, a spus antrenorul principal Varga Andras, într-un comunicat remis luni de Federația Română de Hochei pe gheață. „Am început campionatul după 39 de ore de călătorie și doar 4–5 ore de odihnă, asta s-a și văzut în jocul nostru. Din fericire, ne-am revenit repede și am reușit să demonstrăm că suntem o echipă bună! Le mulțumesc fetelor, au muncit din greu, nu au renunțat”, a completat tehnicianul. După o înfrângere la limită în prima zi contra Mexicului (1-2), „tricolorele” au intrat rapid în formă și au câștigat toate celelalte partide. A fost 30-0 cu Africa de Sud, 5-1 cu Islanda, 5-0 cu Taiwan și 6-0 cu Belgia. Astfel, România a promovat în eșalonul al treilea valoric mondial. Portarul Nicoleta Sabalin a fost desemnat cea mai bună jucătoare pe acest post. Ea a (…)
Alte articole din Mediafax
Negociat și de Inter Milano în vara trecută și anunțat în ultimele (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Eurodeputata Sarah Knafo l-a invitat pe actorul american Tom (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Prima parte a meciului dintre FC Botoșani și Oțelul a fost una (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Zelenski s-a felicitat luni pentru recentele măsuri de dezamorsare (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Direcția Națională Anticorupție anchetează contractul de 235 de (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Mesajele declasificate ale Departamentului de Stat arată că (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Anxietatea socială este adesea percepută ca o afecțiune definită (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY