Violența în scoală este un fenomen care ne privește pe toți
[Amos News] 2/02/2026
Violența în scoală este un fenomen care ne privește pe toți și care poate fi prevenit prin dialog, implicare și educație În contextul Zilei Internaționale pentru Nonviolenței în Școală, la Rodna a fost organizată o masă rotundă dedicată acestui subiect, la care au participat polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cadre didactice, Reprezentanți ai părinților și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Discuțiile au vizat identificarea cauzelor violenței, rolul fiecărei instituții și importanța unei reacții timpurii, bazate pe cooperare și responsabilitate. În paralel, polițiștii au purtat dialoguri deschise și dezbateri cu elevii, adaptate vârstei și realităților cu care aceștia se confruntă zi de zi. Astfel de activități au fost desfășurate pe parcursul (…)
Alte articole din Amos News
Expert bihorean în cadrul misiunii de consultanță a Uniunii Europene în Albania pentru gestionarea incendiilor forestiere
În perioada ianuarie – februarie 2026, un reprezentant al (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Ultima lună din The Art of the Game: dialoguri, ateliere și întâlniri cu profesioniștii din spatele jocurilor video
În luna februarie, expoziția The Art of the Game de la ARCUB – (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Precizări ale Academiei Române cu privire la proiectul de modificare și completare a Legii nr. 752/2001
Academia Română respinge categoric acuzațiile nefondate, prea (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Tudor Ionescu (S.O.S. România): Acordul UE-India nu este despre comerț. Este despre migrație mascată
Trădare la Bruxelles: locurile de muncă ale românilor, vândute (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Borboly Csaba: În România, persoanele cu dizabilități au fost adesea supuse unui tratament nedemn și excluse
În ultima perioadă, situația persoanelor cu dizabilități a ajuns (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Petrișor Peiu acuză guvernul Bolojan că prelungește artificial criza din energie prin plafonări și amânări
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): ‘Guvernul Bolojan (…)
[Amos News] - 6/02/2026
Operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive
5 PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Polițiștii (…)
[Amos News] - 6/02/2026
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY