Un bărbat a murit în sediul Poliției din Corabia
[Mediafax] 2/02/2026
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit sâmbătă, pentru control, pe Drumul Județean 544A, la ieșire din orașul Corabia, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, cu dublă cetățenie română si americană. Potrivit IPJ Olt, întrucât acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Statele Unite ale Americii, iar la momentul controlului nu au fost prezentate documente din care să rezulte dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, bărbatul a fost condus la sediul Poliției orașului Corabia, în vederea efectuării unor verificări și stabilirii situației de fapt. „În timp ce se afla în sediul unității de poliție, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind un traumatism la nivelul capului, pierzându-și starea de conștiență. La (…)
Alte articole din Mediafax
Președintele EMNT, László Tőkés, a vorbit despre criza profundă în (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Poliția din Oslo a declarat că Høiby a fost reținut aseară în urma (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Manole a spus că în primul rând, este vorba despre sprijinul (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Beijingul a criticat, luni, primul premiu Grammy câștigat de Dalai (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Sosit la Arad la începutul anului trecut, goalkeeperul Andrei (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Anunțul a fost făcut în urma unei discuții dintre ministrul suedez (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj prin care (…)
[Mediafax] - 2/02/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY