Doi adolescenți care au înjunghiat un taximetrist pentru că nu au avut bani să plătească cursa, arestați preventiv
[Gazeta de Sud] 30/01/2026
Doi din cei trei adolescenți care au înjunghiat un taximetrist pentru că nu aveau bani să achite cursa au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor. După atac, s-au făcut nevăzuţi, dar au fost găsiți, iar poliţiştii au descoperit că fugiseră dintr-un centru din plasament. „Astăzi, 29 ianuarie 2026, tinerii, de 15 și 16 ani, au fost prezentați de către procurorul de caz judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, cu propunere legală. Pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Mureș. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. L-au înjunghiat pe șofer pentru că i-a dat jos (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Copilul de 13 ani din localitatea Cenei, județul Timiș, acuzat că (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Un echipaj al Jandarmeriei Olt aflat , azi noapte, în misiune de (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Donald Trump a dat joi în judecată Internal Revenue Service (IRS) (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Astăzi, s-a desfășurat proba scrisă E.d) – la alegere a profilului (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Muzeul Cărții și Exilului Românesc marchează miercuri, 4 februarie (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
Un bărbat din București, pompier militar, a fost arestat preventiv (…)
[Gazeta de Sud] - 30/01/2026
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY