Când moare cineva, înainte de pensie, familia rămâne cu… amintirile, iar statul cu banii!

Tocmai am văzut la televizor că a murit unul de 44 de ani. Infarct, pe loc, scurt, eficient, ca o ștampilă pusă greșit. Reporterul zicea că n-avea probleme de sănătate. Traducere liberă, n-a stat prin spitale, n-a ros clanțe de cabinete, n-a consumat statul. Deci, în limbaj contabil, a fost un cetățean model.Și atunci mi-a venit gândul ăla care nu te lasă. Omul ăsta, dacă s-a angajat pe la 25 de ani, a muncit vreo 19 ani.Nouăsprezece ani în care, lună de lună, a lăsat jumătate din salariu obligatoriu statului. Nu din generozitate, ci din fișa postului.CAS, CASS, impozit, șomaj, tot meniul. O masă bogată, plătită în avans, la care el n-a apucat să mănânce. Cam ca la o casă de pariuri: unde tu plătești biletul, dar dacă pierzi, casa păstrează tot.Hai să facem un calcul simplu, să zicem (…)