Elev bătut cu picioarele și o macetă, în toaleta unui liceu

[Gazeta de Sud] 27/01/2026

Un elev a fost lovit de un alt adolescent cu picioarele și o macetă, în toaleta Colegiului Economic „Ghica” din Brăila, anunță De Brăila. Agresorul, tot minor, a filmat scena și a publicat-o pe rețelele de socializare. Agresorul era deja cercetat sub control judiciar pentru infracțiuni cu violență săvârșite pe stradă. El a publicat recent, tot pe rețelele de socializare, imagini de la un alt incident violent stradal la care a participat. După ce aceste imagini au ajuns în presă, poliția s-a autosesizat și a anunțat că a deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De această dată, victima din liceul din Brăila ar fi fost bătută și filmată pentru a fi umilită, susțin, sub anonimat, prieteni ai acesteia, citați scriu jurnaliștii brăileni. Băiatul ar fi fost pedepsit (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Parametrii invizibili care decid performanța unui sistem de aer condiționat
Eficiența și controlul precis al climatului nu sunt doar chestiuni (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Percheziţii la psihoterapeutul Cristian Andrei, acuzat de agresiune sexuală. Polițiștii au tras focuri de armă
Polițiștii au fost nevoiți să folosească arme cu bile de cauciuc (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Bacterii ascunse în pietrele la rinichi: descoperire care schimbă modul în care este înțeleasă boala
Un studiu realizat de o echipă de cercetători coordonată de (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Cele mai vechi bijuterii de aur din lume, descoperite în Bulgaria
Cele mai vechi bijuterii din aur descoperite până în prezent, (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Elena Lasconi a demisionat de la șefia USR Câmpulung
Elena Lasconi a demisionat de la șefia filialei USR Câmpulung. (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Trei adolescenți au bătut un taximetrist
Trei adolescenți sunt bănuiți că au agresat un taximetrist cu care (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026
Apartamentul tău la mare te așteaptă: alege să trăiești într-un complex rezidențial premium în Mamaia Nord
Dacă ești în căutarea unui stil de viață exclusivist, într-o (…)
[Gazeta de Sud] - 28/01/2026


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY