PESTE 4.500 DE ARME DE FOC, INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI

[Amos News] 26/01/2026

Poliția Română, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin ilegal arme și pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic. Anul trecut, la nivel național, au fost indisponibilizate peste 4.500 de arme de foc, fiind sesizate aproximativ 2.400 de infracțiuni. În anul 2025, polițiștii au urmărit scoaterea din circuitul civil a armelor letale și neletale deținute ilegal, stabilirea trasabilității și a modului de procurare și introducere pe teritoriul național a armelor și indisponibilizarea armelor și munițiilor folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic. Astfel, polițiștii specializați în arme au scos din circuitul ilegal 4.569 de arme de foc și au indisponibilizat 393.911 cartușe de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Requiem de Martin Palmeri – Premieră europeană
Corul Regal în Germania Requiem de Martin Palmeri – Premieră (…)
[Amos News] - 26/01/2026
Misiune pentru îndepărtarea unui aparat de aer condiționat ce prezenta risc de cădere de pe o clădire
Misiune pentru îndepărtarea unui aparat de aer condiționat ce (…)
[Amos News] - 26/01/2026
Zilele Caragiale
Muzeul ‘Ion Luca Caragiale’ din Ploiești, secție a Muzeului (…)
[Amos News] - 26/01/2026
Evenimentul de lansare a volumului ‘Istoriile Ploieștiului în benzi desenate’
Casa de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploiești, cu (…)
[Amos News] - 26/01/2026
Cercetat pentru pornografie infantilă și viol săvârșit asupra unui minor
ARESTAT PREVENTIV PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILÃ ȘI VIOL SÃVÂRȘIT (…)
[Amos News] - 26/01/2026
Redeschiderea Galeriei Madrigal, cu vernisajul expoziției ‘Toate liniile converg către mine
Corul Național de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ și Centrul (…)
[Amos News] - 26/01/2026


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY