Discuțiile trilaterale Ucraina – Rusia – SUA s-au încheiat cu rezultate… neprecizate

[Gazeta de Sud] 24/01/2026

A doua sesiune a discuțiilor trilaterale dintre Ucraina, Rusia și SUA, menite să conducă la o încheiere negociată a războiului ruso-ucrainean și care s-au desfășurat la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), s-a încheiat sâmbătă după-amiază, au anunțat purtătoarea de cuvânt a negociatorilor ucraineni și agenții ruse de presă, relatează agențiile AFP și EFE. Negociatorii ruși au revenit la hotel, după trei ore de discuții cu ușile închise, tratative care s-au axat pe controlul asupra teritoriului regiunii ucrainene Donbas și pe măsurile de securitate postconflict în cazul unui acord de pace, potrivit agențiilor ruse TASS și Ria Novosti. Potrivit unor surse ale agenției TASS, în discuțiile desfășurate vineri și sâmbătă la Abu Dhabi au fost examinate documente privind (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

U Craiova – FC Botoșani 2-0 / Știința a „calmat” Botoșaniul și și-a recăpătat primul loc
Universitatea Craiova își continuă seria victoriilor în SuperLigă. (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Nicușor Dan: Numele vehiculate în presă pentru SRI şi SIE nu au legătură cu realitatea
Preşedintele Nicuşor Dan susţine, referindu-se la propunerile (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Femeie sechestrată de fostul iubit, eliberată de mascați
O femeie sechestrată de fostul iubit într-un apartament din (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Traian Băsescu: Partidele depăşesc orice limită a bunului simţ. Nu e treaba lor să aleagă șefii serviciilor secrete
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu consideră că (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Groenlanda nu vrea să-și împartă resursele minerale cu SUA
Ministrul minelor din Groenlanda respinge încercările SUA de a (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Ministrul Mediului: Încărcarea avizelor de însoţire în aplicaţia SUMAL se poate face doar în perimetrul depozitului
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat actualizarea (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026
Gabriela Ruse i-a prevăzut un viitor strălucit adversarei sale: „Va deveni numărul 1!”
Gabriela Ruse (79 WTA) a avut o prestație curajoasă în fața Mirrei (…)
[Gazeta de Sud] - 24/01/2026


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY