Forumul Comisiilor Parlamentare Juridice reunește delegații din patru state europene

[Amos News] 23/01/2026

Comuna Moisei din județul Maramureș va găzdui, în perioada 22-25 ianuarie a.c., cea de-a III-a ediție a Forumului Comisiilor Parlamentare Juridice – ‘Statul de drept ca fundament al integrării europene și al protecției drepturilor fundamentale’, eveniment de diplomație parlamentară organizat sub egida Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României. Reuniunea va aduce la aceeași masă reprezentanți ai comisiilor juridice din România, Republica Moldova, Ucraina și Albania, într-un cadru de dialog interinstituțional dedicat consolidării statului de drept, cooperării juridice regionale și sprijinirii parcursului european al statelor participante. Delegația României va fi reprezentată de: Delegația Senatului României: Laurențiu Plăeșu – Vicepreședinte al (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, îl invita pe președintele PSD București, Daniel Băluță, să negocieze un program de reforme pentru București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, ii transmite președintelui PSD (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Ceremonia militară prilejuită de ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMANE la Instituția Prefectului – Județul Bihor
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, începând cu ora 12:15, va avea loc (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Șeful Apărării, la reuniunea MCCS de la Bruxelles
În cea de-a doua zi a reuniunii Comitetului Militar al NATO, în (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Evenimente organizate de reprezentanțele ICR cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
Anul 2026 a debutat cu un calendar amplu de evenimente în rețeaua (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Meciul FCSB – CFR Cluj: la dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate duminică seară
Pentru a permite participarea în siguranță a publicului la meciul (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța
INFORMARE PUBLICÃ Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită (…)
[Amos News] - 23/01/2026
Pregătiri pentru desfășurarea meciului oficial din cadrul Ligii 1, între echipele FC PETROLUL PLOIEȘTI și FC FARUL CONSTANȚA
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a (…)
[Amos News] - 23/01/2026


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY