„Așa cum noi avem azi o conducere politică absolut handicapată, care nu e capabilă să ia decizii importante, la fel se întâmplă și la nivelul Europei, este exact aceeaşi situaţie”, spune Miron Mitrea

[Ecopolitic] 19/01/2026

Într-o nouă ediție a emisiunii „Culisele Puterii”, Miron Mitrea a vorbit despre schimbările majore care au loc la nivel global, sub conducerea lui Donald Trump, scrie realitatea.net. Analistul politic a atras atenția asupra faptului că SUA, prin deciziile recente, redefinesc regulile ordinii mondiale, iar Europa, inclusiv România, trebuie să fie atentă la implicații. Mitrea a explicat că, deși discuțiile despre o nouă ordine mondială s-au concentrat pe puteri emergente precum China, Rusia sau India, adevăratul motor al schimbărilor globale este administrația americană. Potrivit acestuia, Trump a scos SUA din majoritatea organizațiilor internaționale și încearcă să le înlocuiască cu structuri noi, care îi oferă Statelor Unite un rol mai influent în lume. „Lucrurile sunt complicate, iar (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Autoritatea Vamală Română cumpără scanere pentru controlul bagajelor, de peste 6,7 milioane lei
<img width="2048" height="1365" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/
[Ecopolitic] - 19/01/2026
Negrescu: 2026 riscă să fie un an de cotitură în politica internațională
<img width="2048" height="1365" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/
[Ecopolitic] - 19/01/2026
Accident feroviar în Spania: Abrudean: Suntem solidari cu autoritățile și poporul spaniol
<img width="1024" height="768" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/i
[Ecopolitic] - 19/01/2026
Pilonul 3 de pensii facultative, cel mai bun an din istorie/ Numărul participanților a ajuns la un milion
<img width="900" height="506" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 19/01/2026
Piața imobiliară, în picaj. București–Ilfov, la cel mai slab nivel al vânzărilor de locuințe din ultimii 9 ani (analiză)
<img width="900" height="600" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 19/01/2026
PE: Demonstrațiile pe scară largă în Iran și represiunea dură, în sesiunea plenară de la Strasbourg
<img width="991" height="663" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 19/01/2026
ANM: Ger accentuat și risc de polei în București, până joi dimineață
<img width="640" height="490" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 19/01/2026


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY