Gândaci filmați în secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Mama unui copil internat într-un salon a făcut publice imaginile
[Gândul] 16/01/2026
Mama unui copil a făcut publice imagini cu gândaci surprinși într-un salon al secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, județul Olt, acolo unde este internat copilul său. Femeia spune că, de teama acestora, nu a dormit patru nopți la rând și a postat pe rețelele sociale pentru a arăta în ce condiții sunt internați copiii. Imaginile au ajuns și la conducerea spitalului, care a demarat imediat verificări. Reprezentanții unității medicale susțin că s-au efectuat mai multe dezinsecții în secția de pediatrie și spun că nu înțeleg cum s-a ajuns în această situație. Filmarea, distribuită pe rețelele de socializare, a atras atenția autorităților și a determinat declanșarea unor verificări atât la nivelul unității medicale, cât și din partea Direcției de Sănătate (…)
Alte articole din Gândul
Insula Bardsey din Țara Galilor, cunoscută în limba galeză sub (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Mulți români vor să devină proprietari de apartamente, chiar dacă (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Dacă ești oprit în trafic de Poliția Rutieră, trebuie să ai la (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a criticat public reformele (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a criticat finanțarea pe (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Toate primăriile din România vor putea executa silit, începând cu (…)
[Gândul] - 16/01/2026
Ramzan Kadîrov, liderul autoritar al Ceceniei și unul dintre cei (…)
[Gândul] - 16/01/2026
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY