AC Milan revine după un start dificil și învinge Como. Se menține la 3 puncte de Interul lui Chivu, care conduce în Serie A
[Mediafax] 15/01/2026
Gazdele au deschis scorul în minutul 10, prin Kempf, care a reluat din apropiere după un corner executat de Baturina, profitând de o eroare defensivă a rossonerilor. Como a continuat să pună presiune, iar portarul Mike Maignan a intervenit decisiv la mai multe ocazii create de Paz, Da Cunha și Douvikas, menținând AC Milan în joc. Egalarea a venit în finalul primei părți de joc, în minutul 48, dintr-un penalty obținut de Rabiot, faultat în careu. Nkunku a executat, Butez a atins mingea, dar aceasta a intrat în poartă. Milan a preluat controlul după pauză și a trecut în avantaj în minutul 55. Leão a fost lansat pe flanc de Saelemaekers și a pasat decisiv pentru Rabiot, care a finalizat la colțul lung. Como a fost aproape de egalare în minutul 59, când Paz a trimis în bara transversală (…)
Alte articole din Mediafax
Membrii acestui consiliu vor fi anunțați „în curând”, a precizat (…)
[Mediafax] - 16/01/2026
„Joi am avut o etapă foarte rapidă, dar deși mă simt mai bine, nu (…)
[Mediafax] - 16/01/2026
Jair Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, se afla în detenție din (…)
[Mediafax] - 16/01/2026
Pentru Orlando Magic, Paolo Banchero a reușit 26 de puncte și 13 (…)
[Mediafax] - 16/01/2026
Lidera opoziției venezuelene, María Corina Machado, a declarat că (…)
[Mediafax] - 15/01/2026
FC Barcelona a deschis scorul în minutul 66, când Ferran Torres a (…)
[Mediafax] - 15/01/2026
Thrillerul „The Housemaid”, adaptare a romanului semnat de Freida (…)
[Mediafax] - 15/01/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY