Ciucu ia în considerare intrarea STB în insolvență. „De ce mă costă acum de două ori mai mult decât pe timpul lui Firea?”
[Realitatea] 14/01/2026
Primarul general Ciprian Ciucu a declarat că va comanda un audit la STB, pe fondul creșterii accelerate a costurilor de operare, care au ajuns, potrivit acestuia, la un nivel de două ori mai mare decât în perioada administrației Gabriela Firea, în timp ce călătorii plătesc tarife mai ridicate.Edilul a explicat că analiza va urmări să stabilească exact cauzele acestei evoluții și a subliniat că nu deține un rol direct în numirea directorului companiei de transport.Conducerea STB, decisă prin concurs, nu de primarCiprian Ciucu a arătat că, în acest moment, la nivelul STB este în desfășurare un concurs pentru Consiliul de Administrație, procedură demarată înainte ca el să preia funcția de primar general. În cadrul acestui proces au fost deja depuse CV-uri, iar viitorul director va fi (…)
Alte articole din Realitatea
Cei care nu își achită amenzile riscă să rămână fără permis de (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
„Costurile cu încălzirea și utilitățile sunt de domeniul (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
Estimarea a fost realizată de cercetători și foști oficiali (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
Rasmussen a subliniat că președintele Trump „și-a exprimat clar (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
„Consecințele atacurilor rusești și ale înrăutățirii condițiilor (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
„Mai apar din când în când pe pagina mea din ăștia care sunt (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
„Având în vedere contextul de securitate din Republica Islamică (…)
[Realitatea] - 14/01/2026
[Toate articolele din: Realitatea +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY