Trump le cere protestatarilor iranieni să rămână în stradă și să preia controlul instituțiilor: „Ajutorul este pe drum“
[Gândul] 13/01/2026
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat, marți, pe cetățenii iranienii să continue protestele împotriva actualului regim. Într-o postare pe contul său de Truth Social, oficialul de la Casa Albă i-a asigurat pe iranieni că „ajutorul (Statelor Unite n.r.) este pe drum“. „Patrioți iranieni, CONTINUAȚI SĂ PROTESTAȚI – PRELUAȚI CONTROLUL ASUPRA INSTITUȚIILOR!!! Țineți minte numele ucigașilor și agresorilor. Vor plăti un preț mare. Am anulat toate întâlnirile cu oficialii iranieni până când uciderea fără sens a protestatarilor VA ÎNCETA. AJUTORUL ESTE PE DRUM. MIGA!!! PREȘEDINTELE DONALD J. TRUMP“, a transmis Trump, adaptând sloganul său „Make America Great Again“ la „Make Iran Great Again“. Numărul protestatarilor uciși în Iran a ajuns la 1.850 Între timp, agenția pentru drepturile (…)
Alte articole din Gândul
Deputatul Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, lansează (…)
[Gândul] - 13/01/2026
Călătoriile prin Europa nu trebuie să coste foarte mult pentru a (…)
[Gândul] - 13/01/2026
Deținerea unui imobil implică respectarea unor reguli clare (…)
[Gândul] - 13/01/2026
Sindicatul Europol anunță că reprezentanții sindicatelor din MAI, (…)
[Gândul] - 13/01/2026
Fostul premier Victor Ponta a luat poziție în cazul celor mai (…)
[Gândul] - 13/01/2026
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a lansat un apel public (…)
[Gândul] - 13/01/2026
„Groenlanda alege Danemarca în locul SUA” și nu vrea să facă parte (…)
[Gândul] - 13/01/2026
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY