Consiliul de Securitate ONU, convocat după atacul rusesc cu Oreșnik asupra Ucrainei

[Timpul] 12/01/2026

Consiliul de Securitate al ONU se reunește diseară la 22:00 (ora locală a Moldovei), la solicitarea urgentă a Kievului. Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiha, a explicat că demersul vine după recentele atacuri rusești asupra Ucrainei, care au inclus lansarea rachetei balistice „Oreșnik”. Pe ordinea de zi a reuniunii, publicată pe pagina oficială a Organizației Națiunilor Unite, este inclus subiectul legat de „Menținerea păcii și securității Ucrainei”. Potrivit șefului diplomației ucrainene, participanții vor aborda încălcările flagrante ale Cartei ONU de către Rusia. Ministrul Andrei Sibiha a îndemnat membrii Consiliului de Securitate să demonstreze unitate și a cerut încetarea agresiunii rusești, protejarea civililor și sprijin „neclintit” pentru suveranitatea Ucrainei. Armata (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Ministrul Justiției: O nouă închisoare va fi construită până în 2029
Construcția unui nou penitenciar este planificată să fie (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Alexei Cotorobai, condamnat la 25 de ani de închisoare
Alexei Cotorobai a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Maia Sandu: „Aș vota pentru reunirea cu România, dacă s-ar organiza un referendum în acest sens”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Galerie Foto: Cel mai mare parc de distracții din UE ar urma să fie construit lângă București
Un nou parc tematic de mari dimensiuni, denumit DraculaLand, ar (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Blocadă în Transnistria: Moldova și Ucraina izolează 1.500 de soldați ruși
Ucraina și Moldova au impus de la 1 ianuarie o blocadă totală (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Pestă porcină la Ungheni. În mai multe localități a fost instituită carantină
Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat în satul (…)
[Timpul] - 12/01/2026
Șoferii de mașini electrice din Moldova, obligați să achite taxă de drum din 2026
Proprietarii de automobile și motociclete electrice înmatriculate (…)
[Timpul] - 12/01/2026


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY