Salvamont România: Peste 120 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore

[Mediafax] 11/01/2026

„Zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară solicitați să intervină la un număr îngrijorator de mare de evenimente montane, record nedorit al acestui sezon de iarna. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 121 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Salvamont România. În urma acestor intervenții, salvamontiștii au reușit să salveze 123 de persoane aflate în dificultate pe munte. Dintre acestea, 61 au necesitat transport medicalizat și au fost duse la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, în timp ce celelalte persoane au fost transportate de către apropiați. Salvamontiștii au anunțat și că au mai preluat 41 de solicitări pentru informații și recomandări privind (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Efectele codului galben în Constanța: Un drum județean blocat și mai multe autoturisme înzăpezite
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a anunțat că (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
Compania nemțească Zalando își închide un centru de distribuție: 2,700 de posturi de muncă, în pericol
Centrul logistic de la Erfurt, deschis în 2012 și singura unitate (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
A apărut gadgetul pentru dependenții de rețele sociale. Cât costă și cum funcționează
Un editor Business Insider a testat gadgetul timp de câteva (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
Japonia: Un partener de coaliție anunță că premierul Takaichi ar putea convoca alegeri anticipate
Întrebat într-un interviu despre posibilitatea alegerilor (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
Australia: Mii de oameni au rămas fără curent după ce un ciclon tropical a lovit statul Queensland
Ciclonul Koji, clasificat inițial ca furtună de categoria 1, a (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
India caută să încheie noi acorduri comerciale după deteriorarea relațiilor cu SUA
Relațiile dintre Washington și New Delhi s-au deteriorat în (…)
[Mediafax] - 11/01/2026
Meghan Markle se va întoarce în Marea Britanie cu Prințul Harry pentru prima dată după patru ani
Meghan urmează să i se alăture soțului său, Prințul Harry, la un (…)
[Mediafax] - 11/01/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY