Aproape 5.000 de misiuni și peste 100 de persoane salvate, în primele trei zile ale săptămânii
[Amos News] 8/01/2026
În perioada 05 – 07 ianuarie, pompierii au gestionat aproape 5.000 de situații de urgență. Intervențiile au vizat stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor și alte acțiuni desfășurate în sprijinul comunităților. Cea mai mare pondere a misiunilor a fost reprezentată de intervențiile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, echipajele SMURD fiind solicitate în peste 4.000 de cazuri, în urma cărora un număr similar de persoane au fost asistate medical. Concomitent cu misiunile pentru acordarea asistenței medicale, echipajele operative au intervenit pentru lichidarea celor 154 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Totodată, salvatorii au derulat și alte 725 de intervenții pentru protecția comunităților, printre care operațiuni de descarcerare, misiuni pentru (…)
Alte articole din Amos News
Clarificări privind programul ‘Școală după Școală’ în Sectorul 3
În cadrul ședinței de lucru desfășurate pe 5 ianuarie 2026, la (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Institutul Cultural Român anunță organizarea ediției aniversare a Festivalului Filmului European – FFE 30
ICR lansează apelul pentru parteneriate locale cu instituții și (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Proiect de ORDIN privind aprobarea reglementării tehnice ‘Normativ privind proiectarea soluțiilor de îmbunătățire a terenului de fundare și a lucrărilor din pământ, indicativ RTC 16-2026’
Astăzi, 05.01.2026, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Grupul parlamentar PACE – Întâi România: Fără oprirea poverii fiscale și fără măsuri reale de protejare a puterii de cumpărare, România riscă o adâncire periculoasă a crizei sociale
Grupul parlamentar PACE – Întâi România atrage atenția că această (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Cuba acuză SUA că promovează o ordine mondială bazată pe forță
Ministrul cubanez de externe a avertizat că sectoarele americane (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Atenție șoferi, coduri galbene și portocalii de vreme rea!
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de (…)
[Amos News] - 8/01/2026
Refuzul Israelului de a deschide Rafah agravează criza umanitară din Gaza
Organizațiile internaționale avertizează că Israelul nu a (…)
[Amos News] - 8/01/2026
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY