Anca Alexandrescu: „Nicuşor Dan trăiește într-o altă Românie decât cea în care trăim noi, toți ceilalți. De altfel și starea lui de spirit arată lucrul acesta. Modul cum se hlizește, modul cum se comportă în fața jurnaliștilor când țara este într-o situație dramatică, în condițiile în care când oamenii plâng, sunt disperați pentru taxele și impozitele cu care sunt efectiv sfâșiați de către conducerea țării, Nicușor Dan face bășcălie cu presa care este îngenunchiată în fața lui, pentru că altfel nu pot să-mi explic întrebările tâmpe care au fost spuse de către așa zișii și jurnaliști care îl însoțesc”

[Ecopolitic] 8/01/2026

Anca Alexandrescu desființează din temelii interviul pe care președintele l-a dat în drum spre Paris! Moderatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel spune că Nicușor Dan face circ pe seama românilor împovărați și că a răspuns doar la întrebări din partea jurnaliștilor aserviți sistemului. „Suntem pierduți” cu astfel de oameni la conducere, transmite Anca Alexandrescu, scrie realitatea.net. „Cred că președintele este deconectat de ce se întâmplă în România de când este președinte. Adică el pare că trăiește într-o altă Românie, alta decât cea în care trăim noi toți ceilalți. De altfel și starea lui de spirit arată lucrul acesta. Modul cum se hlizește, modul cum se comportă în fața jurnaliștilor când țara este într-o situație dramatică, în condițiile în care când oamenii plâng, sunt (…)


    Trimite Email

Alte articole din Ecopolitic

Papa Leon deplânge „zelul pentru război” al lumii, în primul său discurs de politică externă de la Vatican
<img width="1024" height="576" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/i
[Ecopolitic] - 9/01/2026
NATO este departe de a fi în criză, dă asigurări generalul-şef al Alianţei în contextul ameninţărilor SUA privind Groenlanda
<img width="1024" height="578" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/i
[Ecopolitic] - 9/01/2026
Viktor Orban: „Din banii pe care-i cere Zelenski de la UE s‑ar plăti pensiile ungurilor timp de 40 de ani”
<img width="1024" height="683" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/i
[Ecopolitic] - 9/01/2026
Maia Sandu condamnă lansarea de către Rusia a rachetei Oreșnik asupra Ucrainei
<img width="772" height="435" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 9/01/2026
Marcel Ciolacu îl ironizează pe Bolojan: Este 9 ianuarie și Romania încă nu are o formulă de buget pentru 2026
<img width="1620" height="1080" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/
[Ecopolitic] - 9/01/2026
CNAS a publicat lista serviciilor medicale de care beneficiază de la 1 ianuarie persoanele înscrise în programele naționale
<img width="780" height="440" src="https://ecopolitic.ro/cdn-cgi/im
[Ecopolitic] - 9/01/2026


[Toate articolele din: Ecopolitic +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY