Când se deschide parcul tematic „Dracula Land”, uriașa investiție de peste 1 miliard de euro de lângă București. Va crea 5.000 de locuri de muncă

[Gândul] 8/01/2026

Parcul tematic Dracula Land, dedicat legendei lui Dracula, urmează să fie deschis oficial între anii 2026 și 2027, la aproximativ 20 de minute de București și la doar 15 minute de Aeroportul Otopeni. Proiectul, evaluat la peste un miliard de euro, este una dintre cele mai ambițioase investiții private din România și vizează transformarea zonei într-un pol major de divertisment, tehnologie și turism. Dracula Land este un parc tematic de mari dimensiuni aflat în curs de dezvoltare, care va fi construit pe o suprafață de aproximativ 160 de hectare. Potrivit dezvoltatorilor, acesta va combina turismul cultural, tehnologia avansată și divertismentul imersiv într-o singură destinație, cu potențial de referință la nivel european, scrie Mediafax.ro. Tema centrală a parcului este povestea (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Adrian Severin: „Americanii se luptă cu rușii și încearcă să oprească războiul și se luptă cu Europa pe care au învins-o”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Europa, pusă în fața unor întrebări dificile după căderea lui Maduro. „Răspunsurile îi vor determina viitorul”
În primele ore ale zilei de 3 ianuarie, peste 150 de aeronave (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat Comandamentul Energetic Naţional, pe fondul fenomenelor meteo
Joi dimineaţa, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a dispus (…)
[Gândul] - 8/01/2026
DRDP Braşov a anunţat că s-a ridicat restricţia de circulaţie de pe DN15 Topliţa-Borsec
Zăpada şi condiţiile meteo nefavorabile au impus restricţii de (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Cresc pensiile pentru acești pensionari români, începând cu 1 martie 2026. Cine se încadrează
Vești bune pentru acești pensionari, pensiile lor vor crește de la (…)
[Gândul] - 8/01/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY