Boc revine la lopată: „Haideți să ne facem fiecare datoria!”. Comentatorii s-au împărțit rapid în doua tabere

[Gândul] 8/01/2026

Primarul Emil Boc s-a filmat din nou dând la zăpadă în Cluj Napoca. Edilul i-a îndemnat pe locuitori să îi urmeze exemplul, însă comentariile au fost împărțite în mediul online. În videoclipul postat pe rețelele de socializare, Boc îi încuraja pe clujeni să își curețe trotuarul din fața propietății. În caz contrar, edilul a avertizat că amenzile încep de la 500 de lei. Emil Boc s-a filmat din nou dând la zăpadă ”Ninge din nou foarte frumos la Cluj-Napoca, o iarnă de vis! Dar iarna vine și cu responsabilități. Vă rog, fiecare proprietar să își curețe trotuarul din fața proprietății – persoană fizică sau juridică. Este o obligație civică, morală, de bun-simț, dar și o obligație legală. Dacă nu se curăță trotuarul, colegii mei vin cu chitanțierul, iar amenda este de la 500 de lei în sus. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Adrian Severin: „Americanii se luptă cu rușii și încearcă să oprească războiul și se luptă cu Europa pe care au învins-o”
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Europa, pusă în fața unor întrebări dificile după căderea lui Maduro. „Răspunsurile îi vor determina viitorul”
În primele ore ale zilei de 3 ianuarie, peste 150 de aeronave (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat Comandamentul Energetic Naţional, pe fondul fenomenelor meteo
Joi dimineaţa, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a dispus (…)
[Gândul] - 8/01/2026
DRDP Braşov a anunţat că s-a ridicat restricţia de circulaţie de pe DN15 Topliţa-Borsec
Zăpada şi condiţiile meteo nefavorabile au impus restricţii de (…)
[Gândul] - 8/01/2026
Cresc pensiile pentru acești pensionari români, începând cu 1 martie 2026. Cine se încadrează
Vești bune pentru acești pensionari, pensiile lor vor crește de la (…)
[Gândul] - 8/01/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY