Ștefan Popescu, analiza momentului: SUA pot obține controlul economic și strategic de facto al Groenlandei fără operațiuni militare. Reacțiile internaționale nu pot fi decât slabe. Imperiul SUA se retrage, de fapt

[Gândul] 7/01/2026

Prin noile sale afirmații referitoare la Groenlanda, la importanța Groenlandei pentru securitatea națională a Statelor Unite ale Americii, Donald Trump nu face altceva decât să accentueze interesul pentru consolidarea controlului american asupra emisferei vestice. Groenlanda face parte, din punctul de vedere al geografiei fizice, din America de Nord, ea face parte deja din geografia strategică a Statelor Unite ale Americii. Groenlanda este parte a aceleiași strategii precum sunt Venezuela, Panama, Mexic, toată America de Sud, Canada. Danemarca a și afirmat în mai multe rânduri că este gata să negocieze un compromis, astfel încât să se ajungă la o formulă care să satisfacă, cel puțin parțial, exigențele americane sau să salveze aparențele. Cum va putea SUA să obțină controlul total al (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Globurile de Aur 2026. Filmul fenomen care conduce clasamentul cu nouă selecții. Lista completă a nominalizărilor
Cea de-a 83-a ediție a Globurile de Aur marchează debutul (…)
[Gândul] - 7/01/2026
Actorul francez care vrea să fie eutanasiat după eșecul unei operații de rutină. „Nu mai am viață”
Arnaud Denis, dramaturg și actor francez, trăiește un adevărat (…)
[Gândul] - 7/01/2026
Dan Dungaciu: „De la venirea lui Trump, China nu se mai regăsește pe lista NATO a amenințărilor”
În ediția din 6 ianuarie 2026 a emisiunii „Marius Tucă Show”, Dan (…)
[Gândul] - 7/01/2026
Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit la 7 ianuarie. Viața celui considerat Înaintemergătorul Fiului Domnului
La 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează, creștinii ortodocși îl (…)
[Gândul] - 7/01/2026
Fiul lui Ronald Reagan, comentatorul conservator Michael Reagan, a murit la 80 de ani
Michael Reagan, fiul cel mare al președintelui Ronald Reagan, a (…)
[Gândul] - 7/01/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY