Vremea de mâine 7 ianuarie

[Gazeta de Sud] 6/01/2026

Mâine, valorile termice vor fi în scădere în majoritatea zonelor, mai puțin în sud și sud-est, unde se vor menține peste mediile specifice perioadei. În Banat, Crișana și Maramureș va ninge, cantitățile de apă vor fi în general de 15…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă. În Transilvania și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitații mixte ziua și mai ales ninsori noaptea. În celelalte regiuni vor fi ploi; în Dobrogea vor fi posibile descărcări electrice, iar în partea a doua a intervalului, în Oltenia și în vestul și nordul Munteniei, vor fi și lapovițe și ninsori. Local vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută. Noaptea, vântul va avea intensificări și în sud, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Groenlanda îi transmite lui Donald Trump că nu poate să o anexeze „pentru că așa are chef”
Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, i-a spus lui Donald (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Trei bărbaţi au încercat să jefuiască noaptea o mănăstire
Trei bărbați sunt cercetaţi penal pentru tentativă de furt, după (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Un mort şi cinci răniţi după ce două mașini s-au ciocnit violent
Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane, între care doi copii, (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Un bărbat și fiul său s-au aruncat de pe un bloc de 10 etaje
Un bărbat, de 57 de ani, și fiul său de 27 de ani, originari din (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Barul care a ars în stațiunea Crans-Montana din Elveția nu mai fusese verificat de autorități de șase ani
Timp de șase ani nu s-au facut verificări la barul Le (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Bărbat arestat preventiv pentru că şi-a omorât fratele
Un bărbat din judeţul Cluj a fost arestat preventiv pentru omor, (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026
Cartierul Primăverii din Târgu Jiu a fost inundat
Mai multe gospodării din cartierul Primăverii din Târgu Jiu au (…)
[Gazeta de Sud] - 6/01/2026


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY