Impact violent în Caraș-Severin între o ambulanță și un autoturism. Trei persoane au fost transportate la spital

[Realitatea] 3/01/2026

Potrivit IPJ Caraș-Severin, un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unei ambulanțe care se deplasa din direcția Reșița către Oravița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă la stânga, pătrunzând pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un alt bărbat în vârstă de 58 de ani din sens opus.În urma accidentului rutier, trei persoane au fost rănite, respectiv conducătorul autoturismului, conducătorul ambulanței și un asistent medical aflat în autospecială, în vârstă de 53 de ani. La momentul producerii accidentului, în ambulanță nu se afla niciun pacient, precizează comunicatul IPJ, citat de Agerpres.Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Anca Alexandrescu: „Așa cum se arată lucrurile, nu cred că vom avea parte neapărat de liniște anul acesta”
Am urmărit cu atenție tot ce se întâmplă, deși am fost plecată (…)
[Realitatea] - 5/01/2026
SUA reduce numărul de vaccinuri pentru copii. Părinții, liberi să aleagă
Schimbarea, ordonată de președintele Donald Trump și implementată (…)
[Realitatea] - 5/01/2026
Groenlanda, următoarea pe lista lui Trump? „Politica ficțiunii” sau realitate?
După ce, în mandatul anterior, Donald Trump a testat apele (…)
[Realitatea] - 5/01/2026
ONU, alarmată după intervenția SUA în Venezuela: „Dreptul internațional nu a fost respectat”
Într-un mesaj citit luni, la reuniunea Consiliului de Securitate (…)
[Realitatea] - 5/01/2026
Cum a ajuns să datoreze o avere statului pentru o parcare neregulamentară chiar pe proprietatea sa
Sandy Martinez, o locuitoare din orașul Lantana, Florida, trăiește (…)
[Realitatea] - 5/01/2026
Sfârșit tragic, la început de an, pentru un tânăr medic. Un stomatolog de 35 de ani s-a sinucis în propriul cabinet din Călărași
Tragedia a avut loc duminică, 4 ianuarie, în jurul orei 07:20, (…)
[Realitatea] - 5/01/2026


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY