Pocăința lui Alexandru Macedon unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie.

[Amos News] 4/01/2026

Povestea celor trei dorințe ale lui Alexandru cel Mare aflat pe patul de moarte. Alexandru Macedon, numit și Alexandru cel Mare (născut în 356 î.Hr.), rege al Macedoniei (336 î.Hr. – 323 î.Hr.) a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în întreaga lume. Povestea celor trei dorințe ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte. La moartea sa, petrecută la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată (până la acea dată). Înainte de a-şi da sfârşitul, împăratul a vrut să arate oamenilor că moartea nu alege şi că toţi suntem egali în faţa ei, fie (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Novak Djokovic legenda sportului mondial lansează un mesaj ce redefinește viitorul omenirii.
Discursul care schimbă istoria: legenda sportului mondial lansează (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Trump – “Spovedania unui învins”. Atacarea Venezuelei consfințește de fapt înfrângerea SUA pe frontul ucrainean
Motto: Deasupra oricărui puț de petrol se află un stat terorist. (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Secretarul știe, primarul tace, Guvernul râde, iar românul plătește!
România are o problemă serioasă cu anotimpurile. Primăvara (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Șoc în Venezuela și valuri pentru noi
Editorial deCornel Nistorescu Dimineață de coșmar la Caracas! (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Atacul asupra Venezuelei și răpirea lui Maduro. O acțiune ilegală întreprinsă fără acordul celor 3 mari lideri mondiali: Xi, Putin, Trump.
Publicat deNews Solid Anul 2026 a început în forță, cu cea mai (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Ministerului Afacerilor Externe cu privire la evoluțiile din Venezuela
Ministerul Afacerilor Externe urmărește, în strânsă coordonare cu (…)
[Amos News] - 4/01/2026
Acțiune de mare amploare la Havana în sprijinul Venezuelei
În prezența primului secretar al Comitetului Central al Partidului (…)
[Amos News] - 4/01/2026


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY