Tragedia din Elveția: Un expert în incendii, semne de întrebare cu privire la ieșirile de urgență și izolația fonică din bar

[Mediafax] 2/01/2026

Deși autoritățile elvețiene au precizat că barul Le Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana era prevăzut cu două ieșiri de urgență, expertul a atras atenția că nu este clar dacă aceste căi de evacuare existau și la subsol, sau numai la parter. Acesta a declarat pentru Sky News că este „destul de îngrijorat” și cu privire la scara care se vede în unele imagini. Această cale de acces nu era acoperită pentru a proteja persoanele care se evacuau. „Din câte am înțeles, toate victimele au fost găsite în subsol, deci nu au putut ieși din acel spațiu”, spune el. Potrivit expertului, dacă localul este prevăzut cu o a doua ieșire din subsol, atunci ar trebui să se răspundă la câteva întrebări: „Ieșirea era liberă? Era blocată? Era încuiată? Era închisă?”, a declarat Ed. Glea. El a (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Bunică și nepot de 5 ani au murit arși într-un cort din Gaza, în timp ce găteau
Incendiul s-a produs joi seară, într-un cort din zona Yarmouk, (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
Tragedie la Cupa Africii: fiul unui fotbalist din Burkina Faso a murit în timpul turneului
Burkina Faso a obținut calificarea în fazele eliminatorii ale (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
FBI-ul afirmă că a împiedicat un atac de Revelion inspirat de gruparea Statul Islamic
Christian Sturdivant a fost acuzat de tentativă de furnizare de (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
Anthony Joshua, implicat într-un accident mortal în Nigeria. Șoferul, pus sub acuzare
Informația a fost confirmată joi de promoterul său, Matchroom (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
Numărul total de studenți din Grecia, redus la jumătate
Potrivit anunțului dat, vineri, de Ministerul Educației din (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
Cetățenii americani, sfătuiți să își pregătească testamentul și dorințele funerare înainte de călătoria în Rusia
„Cetățenii americani aflați în Rusia ar trebui să părăsească (…)
[Mediafax] - 2/01/2026
Rezumatele AI ale Google oferă informații medicale greșite și pot pune vieți în pericol
O investigație The Guardian scoate la iveală faptul că funcția „AI (…)
[Mediafax] - 2/01/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY