SCOPUL RĂZBOIULUI
[Info Brașov] 2/01/2026
De ce liderii de circumstanță ai UE – asupra cărora s-a produs cea mai puternică antiselecție din istorie, adică mai direct spus, au fost puși în funcțiile de conducere indivizi patibulari, șantajabili și cretini – își doresc continuarea Războiului din Ucraina?Pentru că noul proiect al elitelor mesianice, denumit Statele Unite ale Europei (proiect despre care a vorbit primul la noi turnătorul bețiv Petrov și camarila sa intelectuală de curte), trebuie pus în aplicare.Este și motivul pentru care suveranismul este demonizat în mod programatic.Pentru că nu există adversar mai mare al acestui proiect dement globalist, această nouă Uniune Sovietică Eurocrată, în care drepturile și libertățile vor fi eliminate, decât dorința legitimă de a ne apăra Constituția și nevoia de decizie (…)
Alte articole din Info Brașov
Veriga slabă a lui Potra, fiul său, amenințată în penitenciar
Aflați în penitenciarul Rahova de două săptămâni, după ce au fost (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
Scrisoare, la început de an, adresată premierului Bolojan!
„Domnule Bolojan, domnule prim-ministru, vă scriu ca om, ca un (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
Interviu acordat de Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, agenției de presă „Rossia Segodnia” (30 decembrie 2025)
În februarie, Rusia și SUA au convenit să inițieze demersuri (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
Edgar Cayce, „profetul adormit”: 2026, prag temporal concret, după care lumea ar urma să se schimbe!(1)
Hărți desenate de mistici acum o sută de ani arată un ocean fără (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
Chiar așa, oare cum mai funcționează acest partid numit… PSD?
E, acum v-ați convins? V-ați convins acum de PSD? Când vă spuneam (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
RESURSE avem ne trebuiesc… conducători!
Iată, în premieră, o situație pe care niciun politician sau (…)
[Info Brașov] - 2/01/2026
Atenție schiori : Este risc însemnat de avalanșă în Bucegi și în Făgăraș, la înălțimi mari
Condițiile recente, caracterizate de vânt puternic și ninsori (…)
[Info Brașov] - 1/01/2026
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY