Rusia își va înăspri poziția la negocieri după presupusul atac asupra reședinței lui Putin. Avertismentul unui oficial de la Moscova

[Realitatea] 30/12/2025

„Această acţiune teroristă are ca scop blocarea procesului de negociere”, a trasnsmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Consecinţa diplomatică va fi înăsprirea poziţiei de negociere a Federaţiei Ruse”, a mai spus oficialul, menționând că armata rusă ştie cum şi când să răspundă.Mai mult, Dmitri Peskov a ţinut să comenteze faptul că Ucraina neagă atacul cu drone şi a reproşat presei occidentale că susţine negarea Kievului.„Vedem că Zelenski însuşi încearcă să nege acest lucru, iar multe mass-media occidentale, aliniindu-se regimului de la Kiev, încep să răspândească ideea că acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus Peskov. „Aceasta este o afirmaţie complet smintită”, a comentat el.Oficialul de la Moscova a refuzat să spună unde se afla Putin în momentul atacului, afirmând (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Autostrada Unirii A8 avansează. A fost lansată licitația pentru ultimul tronson, cu primii km de autostradă în Republica Moldova
România va construi, în premieră, primii kilometri de autostradă (…)
[Realitatea] - 30/12/2025
Avertizare Infotrafic: ninsori puternice afectează circulația pe A1 Sibiu–Deva și DN 7
Se circulă în condiții dificile în mai multe zone din țară (…)
[Realitatea] - 30/12/2025
Simboluri cu energie pozitivă. Ce să păstrezi în locuință pentru un an nou plin de belșug
Pentru a atrage abundența și norocul, românii păstrează în (…)
[Realitatea] - 30/12/2025
Lovitură financiară pentru Ungaria: Budapesta a ajuns în categoria „junk”, iar investitorii fug pe capete
În evaluarea publicată de Moody’s, accentul cade pe situația (…)
[Realitatea] - 30/12/2025
Test IQ la final de an: corectează egalitatea mutând un singur chibrit
Test IQ pentru genii Provocarea este următoarea: 2 = 5 + 5 = 6. (…)
[Realitatea] - 30/12/2025
Iranul fierbe. Proteste masive și ciocniri cu forțele de ordine, după demisia guvernatorului băncii centrale
Televiziunea de stat iraniană a anunțat plecarea din funcție a lui (…)
[Realitatea] - 30/12/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY