Retragerea din Donbas este „inacceptabilă“ pentru ucraineni. Zelenski: „85% sunt împotrivă. Referendumul nu va avea rezultate pozitive“

[Gândul] 29/12/2025

Președintele Volodymyr Zelenski a declarat, luni, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „Special Report” de la Fox News, că majoritatea ucrainenilor doresc pacea, dar că retragerea din Donbas ar fi inacceptabilă. „85% dintre ucraineni vor pace; în același timp, 85% sunt împotriva retragerii din Donbas. Toată lumea vrea pace, dar o pace justă.“, i-a transmis Zelenski jurnalistului Bret Baier. „Retragerea din Donbas va reprezenta un risc mare pentru Ucraina, nu este acceptabilă pentru ucraineni, iar referendumul nu va avea rezultate pozitive.“, a mai subliniat șeful de stat. Întrebat dacă există vreun indiciu care să-l facă să creadă că Putin își dorește pacea, președintele ucrainean a precizat: „Eu nu, să fiu sincer. Nu aud asta public, el nu vorbește despre pace. El spune că poate (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

După negocierile de pace, Rusia spune că Zelenski a vrut să-l omoare pe Putin. Kievul neagă
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunțat luni că Ucraina (…)
[Gândul] - 29/12/2025
Toate detaliile despre operațiunile RAR, în 2026. Ce trebuie să știe șoferii
Șoferii care vor să înmatriculeze un autoturism în România, în (…)
[Gândul] - 29/12/2025
Anthony Joshua, implicat într-un accident mortal în Nigeria
Pugilistul Anthony Joshua a fost rănit după ce a fost implicat (…)
[Gândul] - 29/12/2025
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 30 decembrie, de la ora 15:00, pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită (…)
[Gândul] - 29/12/2025
Ministerul Finanțelor spune că deficitul bugetar al României a scăzut la 6,4% din PIB după primele 11 luni din 2025
România a închieat primele 11 luni ale anului 2025 cu un deficit (…)
[Gândul] - 29/12/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY