Radu Drăguşin a revenit pe teren după aproape un an de pauză
[Cotidianul] 29/12/2025
„A fost cea mai mare provocare a vieţii mele” După partidă, Radu Drăguşin a vorbit despre perioada grea prin care a trecut şi despre bucuria revenirii. „A fost cea mai mare provocare a vieţii mele, dar am mers înainte. Ştiam că drumul va fi lung, dar ştiam că şi la capătul lui va fi lumina. Astăzi am văzut lumina de capătul drumului. Nici măcar nu pot descrie sentimentul. Mi-au lipsit coechipierii, fanii, atmosfera. Mi-a lipsit acest sentiment. Am învăţat să am răbdare, să fac acelaşi lucru din nou şi nou, pentru că asta a însemnat recuperarea”, a declarat fundaşul român, potrivit News.ro. Drăguşin a intrat pe teren în ultimele 13 minute ale meciului şi a avut o prestaţie solidă. El a reuşit un şut la poartă, o recuperare şi a câştigat un duel aerian. Tottenham urcă în clasament După (…)
Alte articole din Cotidianul
Craiova extinde Târgul de Crăciun până pe 11 ianuarie
Primăria Municipiului Craiova a anunțat prelungirea perioadei de (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
Brigitte Bardot va fi înmormântată alături de animalele sale
„Va fi înmormântată în grădina ei de lângă mare”, a declarat Wendy (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
CCR – Ce Curte Rușinoasă! Miza e mult mai mare: toate pensiile speciale
Până acum, au fost câteva încercări timide ale politicienilor de a (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
Danemarca renunță la livrarea scrisorilor în cutiile poștale
Danemarca spune adio unuia dintre cele mai vechi servicii poștale (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
Guvernul francez bagă vitezomanii la închisoare
Pedeapsă mai dură pentru vitezomani
Potrivit Profit.ro, noua (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
PNL și USR pun tunurile pe CCR. PSD tace mâlc
A treia amânare la CCR. Judecătorii PSD nu au intrat în sală (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
Amendă pentru un susținător al lui Georgescu. A instigat la violență
Un bărbat din București, cunoscut ca susținător al lui Călin (…)
[Cotidianul] - 29/12/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY