CÂND FACEM REFORMELE?
[Info Brașov] 29/12/2025
S-a cam deteriorat sensul ideii de reformă. Mai nou orice creștere de taxe e trecută în dreptul unor „reforme”, deși toate deciziile, hotărârile guvernului de până acum nu pot fi numite reforme. Reformele presupun schimbări ireversibile în sistemul de funcționare a statului, a companiilor de stat, în relația dintre funcționarii publici cu mediul privat și cetățenii. Nici măsura prin care funcționarii câștigă acum cu 10% mai puțin decât în 2024, nu e o reformă. E o tăiere a veniturilor pe o perioadă de timp(căt timp nu știe nimeni). Despre „reducerea” cheltuielilor la deputați n-ai ce comenta. Au anunțat că le scade suma forfetară cu 10%, acea sumă prin care își triplează salariul, că despre asta e vorba. Dar n-au mai zis că indemnizația le crește cu 28%. Nu au rost comentariile nici pe (…)
Alte articole din Info Brașov
De ce instigă Kovesi – „Lia, Lia, te așteaptă pușcăria”?
Oribila Laura Kovesi a renunțat la statutul de independență impus (…)
[Info Brașov] - 29/12/2025
Ucraina luptele continuă în mai multe puncte strategice
Kievul a recunoscut pierderea a patru orașe din zona SVO. (…)
[Info Brașov] - 29/12/2025
Războiul pe antimoniu
Cred că nu veți avea perspectiva corectă asupra a ceea ce se (…)
[Info Brașov] - 29/12/2025
Handbal : Corona Brașov își ia gândul de la Rebeca Necula
Corona Brașov a fost surpriza sezonului trecut. Echipa antrenată (…)
[Info Brașov] - 28/12/2025
Alertă epidemiologică de gripă
Este alertă epidemiologică în ţara noastră după ce în ultima (…)
[Info Brașov] - 28/12/2025
Hochei : Corona Brașov – ACSH Gheorghieni 6-3
Corona Brașov a oferit o nouă seară de neuitat suporterilor săi, (…)
[Info Brașov] - 28/12/2025
Adevărata bombă în legătură cu studiile lui Nicușor Dan
Articolul pe care l-am publicat în această dimineață a fost bazat (…)
[Info Brașov] - 28/12/2025
[Toate articolele din: Info Brașov +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY