Statul român, capturat de camarila roșie! Cum au blocat judecătorii numiți de PSD la CCR de două ori decizia pe pensiile magistraților

[Timpul] 28/12/2025

Statul român este capturat de camarila roșie. Judecătorii Bogdan Licu, Mihai Busuioc, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga de la Curtea Constituțională -, toți numiți de PSD – au blocat, duminică, 28 decembrie, pentru a doua oară decizia privind constituționalitatea reformei pensiilor magistraților, o hotărâre așteptată de întreaga societate. Cei patru judecători numiți de PSD au ieșit din sală, astfel că ședința de duminică nu a mai avut cvorum. Curtea Constituțională este formată din nouă judecători, iar cvorumul de ședință este de șase membri. Aceiași patru judecători au determinat și amânarea deciziei, în ședința din 10 decembrie. Atunci, după câteva ore de ședință, facțiunea antireformistă a pierdut un vot care îi asigura majoritatea de 5 la 4 pentru admiterea sesizării Înaltei (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Temeri legate de inflație și dezinformare rusească, în prag de An Nou, când Bulgaria trece la euro
Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda euro în ianuarie, pe (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Peste 80 de accidente rutiere, înregistrate în ultimele 24 de ore. Trei persoane și-au pierdut viața
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 82 de accidente (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Patru spanioli au dispărut în Indonezia după ce un vapor turistic a naufragiat
Patru spanioli au fost daţi dispăruţi în naufragiul unui vapor de (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Momentul în care un rus acuzat că vindea informații americanilor este reținut de FSB
Un diplomat rus a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce a (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Cine este Dmitrii Sorokin, cel care își dorește ca rușii să ajungă în Moldova prin Odesa
Un material video publicat recent pe rețelele sociale îl arată pe (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Botanica: Doi tineri au decedat, după ce au intrat cu Volkswagenul într-un evacuator
„Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe (…)
[Timpul] - 28/12/2025
Bacul de la Molovata și-a sistat temporar activitatea din cauza vântului
Serviciul Vamala anunță că postul vamal de tip debarcader (…)
[Timpul] - 28/12/2025


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY