Anchetă de corupție în Ucraina. Activitatea NABU ar fi fost blocată de forțele de securitate

[Mediafax] 27/12/2025

Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) a anunțat sâmbătă că anchetatorii săi s-au confruntat cu piedici serioase în timpul unor acțiuni oficiale de investigare. Potrivit instituției, ofițeri ai securității statului au intervenit în cadrul unei anchete care vizează posibile fapte de corupție ce implică membri ai parlamentului, scrie POLITICO. Într-un mesaj publicat pe canalul oficial de Telegram, NABU a transmis că „angajații Direcției de Protecție a Statului se opun detectivilor NABU în timpul acțiunilor de investigație” și că „accesul detectivilor este restricționat”. Instituția a declarat că „obstrucționarea acțiunilor de investigație constituie o încălcare directă a legii”. Reprezentanții NABU au precizat că activitățile aveau loc în cadrul unui dosar penal aflat în (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Zelenski, înaintea întâlnirii cu Trump în Florida: „Există cu siguranță linii roșii pentru poporul ucrainean”
Volodimir Zelenski și Donald Trump se vor întâlni duminică, în (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Nouă persoane arestate în Italia pentru presupuse finanțări către Hamas. Ce sumă ar fi fost alocată
Poliția din Italia a reținut nouă persoane acuzate că ar fi strâns (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române: doi pacienți cu arsuri, transportați cu o aeronavă Spartan la Bruxelles
Forțele Aeriene Române desfășoară o misiune umanitară de urgență, (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Germania: Trafic aerian perturbat la Hanovra, după apariția unor drone neidentificate în zonă
Traficul aerian de pe aeroportul din Hanovra, din nordul (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Rusia lovește instalațiile energetice, în timp ce Ucraina se confruntă cu temperaturi extrem de scăzute
Forțele ruse au lansat sâmbătă un atac asupra Ucrainei, vizând (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Schi alpin: Austriacul Marco Schwarz a câștigat super-G-ul de la Livigno, din cadrul Cupei Mondiale
Austriacul Marco Schwarz a obținut sâmbătă, 27 decembrie, a doua (…)
[Mediafax] - 27/12/2025
Avarie în Capitală: Mii de bucureșteni, fără apă și căldură. Când se va relua livrarea agentului termic
Termoenergetica anunță că până sâmbătă seara va reporni cele două (…)
[Mediafax] - 27/12/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY