România: ritualul ca „mecanică a pragului”!

În România, cetele cu măști și piei de animale (ursul, capra, cerbul, „moșii”, clopote, bice, tobe) sunt mai mult decât folclor: ele funcționează ca un dispozitiv de trecere între lumi și între timpuri. Dacă le legăm de Eliade–Heidegger–Bachelard, obținem o lectură în trei straturi: sacru, ființare, imaginație materială.1) România: ritualul ca „mecanică a pragului”În satele românești, perioada Crăciun–An Nou e un coridor de prag: casa, ulița, poarta, satul devin o scenă unde intră „ceilalți” (mascații) ca să refacă ordinea.Poarta/gardul: linia dintre „înăuntru” (vatră, familie, rânduială) și „afară” (iarna, haos, necunoscut).Zgomotul (clopote, bice): nu e divertisment; e o tehnologie rituală de „spargere” a inerției iernii și de alungare a răului.Animalul (urs/capră/cerb): aduce în sat (…)