USR Mârșa: Nu am votat mărirea taxelor pe proprietate pentru că nu credem că aceasta este o soluție corectă sau responsabilă pentru comunitatea noastră

[GiurgiuPeSurse] 23/12/2025

Înainte de a cere oamenilor să plătească mai mult, administrația locală are obligația să demonstreze că folosește eficient banii pe care îi are deja. Avem același primar de aproape 20 de ani, susținut pe rând de PSD și PNL. Dacă după două decenii soluția este din nou să creștem taxele, atunci problema nu este la cetățeni, ci la modul în care este administrata comuna. Majorarea taxelor lovește direct în familii, pensionari și tineri, într-un context în care costurile de trai sunt deja tot mai mari. Nu toți proprietarii sunt bogați, iar acest lucru trebuie spus clar. USR susține ordine în cheltuieli, transparență, atragerea de fonduri europene și investiții cu impact real. Mai întâi reforme și responsabilitate, apoi putem discuta onest despre taxe. Nu invers.


    Trimite Email

Alte articole din GiurgiuPeSurse

Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Am primit colindătorii și am deschis, cu bucurie, sărbătorile de iarnă în comuna noastră!
Glasurile curate ale colindătorilor ne-au umplut sufletele de (…)
[GiurgiuPeSurse] - 23/12/2025
Fără aparat, fără reguli: Cum sfidează legea taximetriștii din stația de la Spitalul Județean Giurgiu
Încă de la înființare, stația de taxi de la Spitalul Județean (…)
[GiurgiuPeSurse] - 19/12/2025
Magia sărbătorilor de iarnă in comuna Schitu
Vineri, 19 decembrie 2025, spiritul sărbătorilor de iarnă a (…)
[GiurgiuPeSurse] - 19/12/2025
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Am promis, ne ţinem de cuvânt!
PSD a reuşit să se impună în Coaliție şi am obţinut sprijin pentru (…)
[GiurgiuPeSurse] - 19/12/2025


[Toate articolele din: GiurgiuPeSurse +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY