Cine a fost Moș Gerilă, substitutul comunist al lui Moș Crăciun? L-a trimis Stalin, l-a crescut Gheorghiu-Dej și a murit odată cu Ceaușescu

[Realitatea] 23/12/2025

Moș Gerilă li s-a înfățișat românilor, pentru prima dată, pe 25 decembrie 1947, pe coperta publicației "Națiunea”. Era un bărbat tânăr și musculos, care aducea cadou "Noua istorie a românilor". Peste doar 5 zile, România chiar intra într-o nouă etapă istorică, după abdicarea Regelui Mihai, abolirea monarhiei și proclamarea republicii populare.coperta revistei "Națiunea"/Wikimedia CommonsPublicația care-l populariza pe Moș Gerilă îl avea ca director pe George Călinescu și era organul de presă al Partidului Naţional Popular, o formațiune paravan prin intermediul căreia comuniștii voiau să-i atragă de partea lor pe intelectualii din clasa de mijloc, potrivit unei prezentări realizate de Arhivele Naționale.Ostilitatea noului regim față de personajul tradițional fusese prefigurată încă din (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea

Comisia Europeană impune standarde mai severe pentru jucăriile vândute în UE. Ce se va schimba
Regulamentul consolidează protecția copiilor împotriva (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Un actor îndrăgit din filmele pentru copii a ajuns să trăiască pe străzi. „Este dureros și șocant”
Actorul, ajuns la 36 de ani, apare în imagini vizibil dezorientat (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Schimbare majoră privind circulația autobuzelor din cauza ninsorilor anunțate pentru București. Anunțul STB
”Începând cu data de 24.12.2025, autobuzele nu vor mai circula pe (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Vești bune pentru fermieri. Ministerul Agriculturii plătește peste 263 milioane lei pentru rambursarea motorinei
”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de (…)
[Realitatea] - 23/12/2025
Care sunt modificările la noua programă pentru Limba și literatura română, clasa a IX-a
În ciuda criticilor vehemente, Ministerul Educației menține (…)
[Realitatea] - 23/12/2025


[Toate articolele din: Realitatea +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY