MĂ ÎNCLIN, DOMNULE PROFESOR!

Profesorul de economie Mircea Coșea nu mai e. Și fraza asta, oricât de simplă, refuză să stea liniștită în pagină. Nu e doar o știre. E o tăcere care se așază peste multe conversații neterminate.„Va mulțumesc stimata doamna pentru placerea pe care mi-o oferă eseurile dvs de fiecare dată când le publicați. Adevarate bijuterii de inteligenta,talent și curaj. Felicitări.Va admir.Sarut mana.Mircea Coșea”.Așa au început conversațiile noastre…Am avut atâtea intrări în direct împreună. Venea cu cifrele, cu mecanismele, cu explicațiile exacte ale unei lumi din ce în ce mai reci. Și, paradoxal, le făcea calde. După postări îmi scria. Mă felicita pentru texte, pentru emisiuni. Era atent, generos, curios. Un om care nu se retrăsese în autoritatea funcției sau a vârstei, ci continua să dialogheze, (…)