Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești rămâne în analiză. Bogdan Ivan: „Considerăm că este oportun ca structura acționariatului să rămână neschimbată”. Pașii următori
[Mediafax] 18/12/2025
Ministerul Energiei își reafirmă sprijinul pentru continuarea proiectului SMR de la Doicești, aflat în Faza 2 a Studiilor de Design și Fezabilitate, implicit înainte unei decizii finale de investiție, au transmis oficialii instituției, joi, printr-un comunicat de presă. Centrala nucleară de la Doicești este un proiect cu șase module, care utilizează tehnologia americanilor de la NuScale Power, cu o putere instalată care echivalează cu o treime din producția celor două reactoare de la Cernavodă. Potrivit Ministerului Energiei, după discuții aplicate cu acționarii companiei de proiect, a fost identificată soluția finanțării integrale a etapei actuale de dezvoltare. Conform parcursului actual, decizia finală de investiție urmează să fie luată în cursul anului viitor. Ministerul Energiei a (…)
Alte articole din Mediafax
Proiectul reprezintă platforma oficială de streaming a (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
Anul trecut, pe 23 decembrie, Daniel David era numit în funcția de (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
În vârstă de 33 de ani, Yaroslava Burlachenko este originară din (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
Liderul ucrainean a atras atenția asupra consecințelor concrete (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
Ministrul de interne al țării, Igor Taro, a declarat că gărzile de (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
UPDATE 18:00 Zelenski avertizează asupra riscurilor lipsei de (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
Liderii Uniunii Europene intenționează să ceară instituțiilor (…)
[Mediafax] - 18/12/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY