Șpagă negociată pe butoane de telecomandă. Gândul prezintă înregistrări ambientale audio – video în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Procentul din șpagă, discutat și la restaurant: „Când am fost la el în curte, el a zis: „9”, mi-a arătat pe telecomandă. Tu mi-ai zis de 6 – știi?”
[Gândul] 17/12/2025
Dosarul DNA în care procurorii au cerut arestarea fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe conține o o serie de interceptări ambientale din restaurante și alte diverse locații, în care se discută despre șpaga din contractul RAAR. Potrivit documentelor, șpaga de 6% din valoarea totală a contractului cadru de 23 de milioane de lei + TVA s-ar fi negociat într-o curte pe niște butoane de telecomandă. Gândul prezintă înregistrările. Pe 08 octombrie 2025, șeful RAAR, Mihai Alecu s-a întâlnit cu Răzvan Cuc în interiorul restaurantului Ublo Bistro iar „cu ocazia discuțiilor purtate, Alexandru Răzvan Cuc a confirmat faptul că numitului Mihai Alecu – în calitate de director general al Registrului Auto Român, i s-a propus anterior de către (…)
Alte articole din Gândul
Radu Miruță, ministrul Economiei, a postat miercuri un mesaj pe (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Tabel complet. Mult a fost, puțin a mai rămas până când vin (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Liana Stanciu, în vârstă de 54 de ani, și-a amintit de (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Camera Deputaților, care este for decizional, a adoptat, miercuri, (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Ilie Bolojan a vorbit la DigiFM despre scandalul din justiție. (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Președintele Nicușor Dan a vorbit cu mai mulți cetățeni români (…)
[Gândul] - 17/12/2025
Astăzi, regiunea ucraineană Sumy s-a confruntat cu o serie de (…)
[Gândul] - 17/12/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY